12 mai / De ce ar trebui să ne iubim vrăjmașii
Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.
Iubiți-i pe vrăjmașii voștri, faceți-le bine celor ce vă urăsc (Luca 6:27).
Există două motive esențiale pentru care creștinii ar trebui să își iubească vrăjmașii și să le facă bine.
Unul este că, în felul acesta, ei demonstrează ceva din felul în care este Dumnezeu. El este milostiv.
(-) El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni, și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți (Matei 5:45).
(-) El nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepsește după fărădelegile noastre (Ps. 103:10).
(-) Fiți buni unii cu alții, miloși, și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos (Efes. 4:32).
Astfel, când creștinii trăiesc în felul acesta, prin puterea lui Dumnezeu, ei demonstrează ceva din cum este Dumnezeu.
Al doilea motiv este că inimile creștinilor sunt satisfăcute cu Dumnezeu și nu sunt atrase de dorința după răzbunare, înălțare de sine, bani sau siguranță lumească.
Dumnezeu a devenit comoara noastră care ne împlinește toate dorințele, astfel că nu îi tratăm pe vrăjmașii noștri mânați de sentimentul necesității și al nesiguranței, ci de plinătatea împlinirii noastre în slava lui Dumnezeu.
„În adevăr, ați avut milă de cei din temniță și ați primit cu bucurie răpirea averilor voastre [adică nu v-ați ridicat împotriva vrăjmașilor voștri], ca unii care știți că aveți în ceruri o avuție mai bună, care dăinuiește”. Ceea ce îndepărtează impulsul răzbunării din noi este încrederea noastră profundă că nu această lume este casa noastră, și că Dumnezeu este răsplata noastră sigură și care ne aduce toată împlinirea. Noi știm că avem „o avuție mai bună, care dăinuiește” (Evrei 10:34).
Așadar, în ambele motive pentru care ar trebui să ne iubim vrăjmașii, noi vedem ceea ce este esențial: Dumnezeu este ilustrat așa cum este El în realitate – ca un Dumnezeu îndurător și glorios în împlinirea sufletelor noastre.
Puterea de a fi milostivi vine din faptul că am fost săturați de mila lui Dumnezeu față de noi. Iar motivul suprem pentru care suntem milostivi este glorificarea lui Dumnezeu, adică să îi ajutăm pe alții să Îl preamărească pentru mila Lui. Noi vrem să arătăm că Dumnezeu este măreț. Noi vrem ca dragostea noastră, prin îndurarea lui Dumnezeu, să Îl ilustreze pe El ca măreț în ochii oamenilor.