Bucurii de Neclintit

1 mai / Fără haine mânjite

John Piper

Ascultă Pauză

Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.

Toți am ajuns ca niște necurați, și toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită (Isaia 64:6).

Este adevărat că orice eșec de a păzi Legea lui Dumnezeu este o insultă la adresa sfințeniei Sale perfecte și ne face vrednici de judecată, pentru că Dumnezeu nu se poate uita favorabil către vreun păcat (Hab. 1:13; Iacov 2:10-11).

Dar ceea ce a adus la pierzare omul în Vechiul Testament (și același lucru este valabil și pentru noi acum) nu a fost eșecul de a avea o neprihănire perfectă, fără păcat. Ceea ce i-a adus pierzarea a fost eșecul de a-și pune încrederea în făgăduințele pline de milă ale lui Dumnezeu, în special în nădejdea că, într-o zi, El avea să trimită un Răscumpărător care avea să fie neprihănirea perfectă pentru poporul Său („Domnul, Neprihănirea noastră”, Ier. 23:6; 33:16). Sfinții din Vechiul Testament știau că așa erau ei mântuiți și că această credință era cheia ascultării, iar ascultarea autentică era ascultarea acestei credințe.

Este groaznic de confuz când oamenii spun că singura neprihănire care are vreo valoare este neprihănirea lui Hristos care ne este pusă în cont, sau imputată. Desigur, îndreptățirea nu este întemeiată pe niciun fel de neprihănire a noastră – nici chiar pe neprihănirea dată de Duhul prin credință – ci doar pe neprihănirea lui Hristos ce ne-a fost imputată. Dar uneori oamenii sunt neatenți și vorbesc disprețuitor despre toate felurile de neprihănire umană, ca și cum neprihănirea lucrată în noi, cea plăcută lui Dumnezeu, nici nu ar exista. Așa ceva nu ne ajută.

Ei citează adesea Isaia 64:6, care spune că faptele noastre bune sunt ca niște cârpe murdare, sau ca o „haină contaminată”.

Totuși, în context, Isaia 64:6 nu are sensul că toate faptele bune făcute de copiii lui Dumnezeu ar fi inacceptabile pentru El. Isaia se referă la oamenii a căror neprihănire este, în realitate, una ipocrită. Ea nici nu mai este neprihănire. Dar chiar în versetul anterior acestuia, Isaia spune că Dumnezeu le iese înainte în chip aprobator „celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea” (Isaia 64:5).

Este un lucru adevărat – glorios de adevărat – că niciunul dintre copiii lui Dumnezeu, înainte sau după Cruce, nu va fi acceptat de un Dumnezeu imaculat de sfânt dacă nu i-ar fi fost imputată neprihănirea perfectă a lui Hristos (Rom. 5:19; 1 Cor. 1:30; 2 Cor. 5:21). Acesta este un adevăr, dar asta nu înseamnă că Dumnezeu nu produce chiar în acei oameni „îndreptățiți” o neprihănire practică, una care nu este o „haină mânjită”, chiar dacă ea nu este desăvârșită.

​În fapt, El produce o astfel de neprihănire, iar ea este prețioasă în ochii lui Dumnezeu și este, în realitate, cerută – nu ca temei al îndreptățirii noastre (care este doar neprihănirea lui Hristos), ci ca o dovadă că suntem cu adevărat copiii îndreptățiți ai lui Dumnezeu. Pentru aceasta se roagă Pavel, și așa trebuie să ne rugăm și noi. În Filipeni 1:10-11, el se roagă astfel: „ca să deosebiți lucrurile alese, pentru ca să fiți curați și să nu vă poticniți până în ziua venirii lui Hristos, plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava și lauda lui Dumnezeu”.

Din devoționalul „Bucurii de Neclintit”

Sus