Bucurii de Neclintit Tematici: Harul lui Dumnezeu în mântuire Perseverența sfinților

30 Ianuarie – Har învingător

John Piper

Ascultă Pauză

Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2021, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.

„I-am văzut căile, și totuși îl voi tămădui; îl voi călăuzi, și-l voi mângâia, pe el și pe cei ce plâng împreună cu el” (Isaia 57:18).

Preia-ți doctrina din textele biblice. Lucrurile vor sta mai bine în felul acela și îți vor hrăni sufletul.

De exemplu, învață despre doctrina harului irezistibil din textele Bibliei. În felul acesta, vei vedea că Scriptura nu spune că omul nu s-ar putea opune harului, ci că, atunci când Dumnezeu alege, El poate și va birui aceea împotrivire.

Spre exemplu, în Isaia 57:17-19, Dumnezeu Își mustră poporul răzvrătit, lovindu-l și ascunzându-Și fața: „Din pricina păcatului lăcomiei lui, M-am mâniat și l-am lovit, M-am ascuns, în supărarea Mea” (v. 17).

Totuși, poporul nu a răspuns cu pocăință, ci mai degrabă a continuat îndepărtarea de Dumnezeu. Ei s-au împotrivit și mai mult: „cel răzvrătit a urmat şi mai mult pe căile inimii lui” (v. 17).

Așadar, omul se poate împotrivi harului. În fapt, Ștefan le-a spus acest lucru liderilor evrei: „Voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt” (F.A. 7:51).

Dar ce face Dumnezeu mai apoi? Este El lipsit de puterea de a-i aduce înapoi pe cei ce se împotrivesc pocăinței și vindecării? Nu. El nu este lipsit de putere. Următorul verset spune: „I-am văzut căile, și totuși îl voi tămădui; îl voi călăuzi și-l voi mângâia, pe el și pe cei ce plâng împreună cu el” (Isaia 57:18).

Așadar, în fața îndepărtării de Dumnezeu, a împotrivirii recalcitrante față de harul Lui, Dumnezeu spune: „îl voi tămădui“. El va restaura. Sensul este de a-l face pe cineva desăvârșit sau vindecat. Este un termen înrudit cu shalom, adică „pace”. Acea desăvârșire și pace sunt lucruri menționate în următorul verset, care explică felul în care Dumnezeu întoarce un rătăcit ce se împotrivește harului.

El face asta „punând lauda pe buze: ,Pace, pace [shalom, shalom] celui de departe și celui de aproape! – zice Domnul – ‚Da Eu îl voi tămădui’” (Isaia 57:19). Dumnezeu creează ceea ce nu există acolo – pace și vindecare. Iată felul în care noi suntem mântuiți. Iată felul în care suntem aduși înapoi din rătăcirea noastră – din nou și din nou.

Harul lui Dumnezeu triumfă asupra împotrivirii noastre creând lauda acolo unde ea nu a existat. El aduce shalom, shalom în cel de aproape și în cel de departe, vindecarea și desăvârșirea – în cel de aproape și în cel de departe. Îl face acest lucru restaurând, adică înlocuind boala împotrivirii cu sănătatea supunerii.

Ideea harului irezistibil nu este că noi nu ne putem împotrivi lui. Noi putem și chiar ne împotrivim. Ideea este că, atunci când Dumnezeu alege, El zdrobește împotrivirea noastră și pune în schimb un duh de supunere. El crează. El spune, „să fie lumină!” El vindecă. El călăuzește. El restaurează. El mângâie.

​De aceea, noi nu ne lăudăm niciodată când ne-am întors din rătăcirile noastre. Noi ne acoperim fețele înaintea Domnului și tremurăm de bucurie mulțumindu-I pentru harul Său irezistibil care a cucerit toată împotrivirea noastră.

Din devoționalul „Bucurii de Neclintit”

Sus