Bucurii de Neclintit

10 iunie / Când rațiunea îi slujește răzvrătirii

John Piper

Ascultă Pauză

Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.

Leneșul zice: „Afară este un leu, care m-ar putea ucide pe uliță!” (Prov. 22:13).

Nu m-aș aștepta să-mi spună asta proverbul. Eu m-aș fi așteptat ca el să spună: „Fricosul zice, ‚Afară este un leu, care m-ar putea ucide pe uliță!’” Dar el spune, „leneșul”, nu „fricosul”. Astfel, emoția care îl controlează pe omul ilustrat aici este lenea, nu frica.

Dar ce are de-a face lenea cu pericolul leului de pe uliță? Noi nu obișnuim să spunem: „Omul acesta este prea leneș să își facă munca pentru că este un leu afară”.

Ideea este că leneșul își închipuie circumstanțe imaginare care să îi justifice inactivitatea, mutând focalizarea de pe viciul leneviei lui pe pericolul leilor. Nimeni nu va accepta șederea lui în casă toată ziua doar pentru că este leneș. Dar oamenii l-ar putea scuza dacă pe uliță ar fi un leu.

Un gând profund biblic pe care trebuie să îl învățăm din aceasta este că inimile noastre ne exploatează mințile ca să justifice ceea ce ne dorim. Cu alte cuvinte, dorințele noastre cele mai profunde precedă funcționarea rațională a minților noastre și ne înclină mintea să perceapă și să gândească într-un fel care va face ca dorințele să arate bine, chiar dacă ele sunt rele.

Așa procedează leneșul. El dorește profund să stea acasă, nu să se ducă la muncă. Nu există niciun motiv bun să rămână acasă. De aceea, ce face el? Își învinge dorința lui rea – lenevia? Nu, el își folosește mintea pentru a crea circumstanțe ireale ca să-și justifice dorința.

Isus a spus că, „odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele” (Ioan 3:19). Nouă ne place întunericul ca să putem continua să facem de dorim fără să ne expunem luminii. În această stare, mintea devine o fabrică a întunericului – un izvor de jumătăți de adevăr, de ambiguități, sofisticării, subterfugii și minciuni – orice, doar ca să protejeze dorințele rele ale inimii de expunerea la lumină și de distrugere.

​Gândește-te la aceste lucruri și fii înțelept.

Din devoționalul „Bucurii de Neclintit”

Sus