Articole
Tipuri de resurse
Autori
Tematici
Categorii
Să nu ucizi
„Să nu ucizi” (Exod 20:13). Această [poruncă] interzice acel păcat barbar și inuman al crimei,[1] întâiul născut al diavolului, care a fost un ucigaș de la început (Ioan 8:48). Ea interzice prima crimă mânată de ură despre care citim și în care corupția firii, venită prin Cădere, și-a manifestat mânia și virulența: păcatul lui Cain […]
Calea lui Dumnezeu: viziune, compasiune și rugăciune
Una dintre cele mai mari nevoi ale bisericii de astăzi este aceea de a vedea lumea așa cum Dumnezeu o vede, prin ochii Lui și nu prin ochii noștri. Atâta timp cât noi o vedem numai prin ochii noștri goi, o vom vedea numai din perspectivă naturală, și nu spirituală, iar soluția noastră la starea […]
Cum să ne rugăm pentru această lume
Sufletul îmi este mult mai îndurerat de gândurile cu privire la această lume ruinată decât anterior, și astfel sunt mult mai dornic ca ei să fie convertiți. Cândva eram limitat în rugăciunile mele la Anglia, ignorând starea restului lumii; sau, dacă mă rugam pentru convertirea evreilor, credeam că asta era tot ce trebuia să fac. […]
Puterea literaturii evanghelistice
Aș vrea să vă vorbesc azi despre importanța folosirii literaturii în biserică, în evanghelizare, în învățarea adevărului creștin, pentru timpul de devoțiune, și despre rolul acestora în plantarea de biserici. Nevoia de adevăr Protestanții sunt în mod special foarte slabi în utilizarea adecvată a literaturii creștine cu scopul răspândirii adevărului lui Dumnezeu. Nici nu ne […]
Compasiunea pentru cei pierduți
„Ochii îmi varsă șiroaie de ape, pentru că Legea Ta nu este păzită” (Ps. 119:136). Dacă Domnul ne arată privilegiile pe care le au copiii Săi, în aceeași măsură El ne învață să avem compasiune pentru cei care nu au aceste privilegii. Aceasta a fost felul cum a acționat Isus. Viața Sa a pus în […]
Rugăciunea continuă pentru evanghelizarea lumii
Credinciosul „obișnuit” care nu are nicio „chemare” la lucrarea lui Hristos în alte țări este totuși o parte importantă în lucrarea misionară. A spus cineva odată că sunt 3 feluri de misionari – misionarii care merg în țările respective (cei care răspund unei chemări divine), co-misionarii (cei care stau acasă și ajută prin rugăciune și, […]
Ce este evanghelizarea?
Evanghelizarea este comunicarea unui mesaj inspirat divin pe care noi îl numim Evanghelie. Este un mesaj care se exprimă în cuvinte, dar care trebuie comunicat în cuvinte și cu putere. „Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt și cu o mare îndrăzneală” (1 Tes. 1:5). Acel mesaj […]
Evanghelizarea lumii
1. SUFLETUL. Suntem noi cu adevărat dornici să împlinim trimiterea pe care Hristos ne-a pus-o înainte? Foarte mult din aceasta depinde de cât suflet punem noi în ea. Adică de a avea un simțământ nestăvilit privind obligația de a împlini trimiterea pe care ne-a dat-o Hristos, de a avea siguranța prezenței promise a Domnului alături […]
Porunca predicării Evangheliei
Există aceia care prezintă greșit doctrina alegerii în felul următor: iată-mă cum stau aici la masă în seara asta cu familia, la un ceai. Afară este o noapte rece de iarnă, și pe stradă sunt niște copii vagabonzi flămânzi; e drept că ei vin la ușă și bat, spunând: „Ne este atât de foame, domnule, […]
Scutul împotriva capcanelor Satanei
Dacă vrei să nu cazi în vreuna dintre capcanele și șiretlicurile Satanei, păstrează-ți părtășia cu Dumnezeu. Puterea ta de a rezista împotriva săgeților arzătoare ale Satanei vine din părtășia ta cu Dumnezeu. Un suflet aflat într-o părtășie intensă cu Dumnezeu poate fi ispitit, dar nu va fi ușor de cucerit. Un astfel de suflet va […]
Acest privilegiu ceresc
Haideți să vedem în ce constă acest privilegiu ceresc al părtășiei cu Dumnezeu. Exprimat în sens mai general, el ține de dialogul spiritual dintre Hristos și suflet. Dumnezeu revarsă influențe asupra sufletelor noastre, iar noi, cu ajutorul Duhului Lui, Îi răspundem lui Dumnezeu. Părtășia este o acțiune mutuală: „Voi cina cu el, și el cu […]
Părtășia cu Duhul Sfânt
Primul lucru în care avem părtășie cu Duhul Sfânt este lucrarea Lui prin care ne aduce aminte de lucrurile pe care Isus le-a spus (Ioan 14:26). În acest verset există două făgăduințe: (1) Există făgăduința învățăturii Duhului… și (2) există făgăduința aducerii aminte a tuturor lucrurilor pe care Isus le-a spus. Lucrarea de aducere aminte […]
Însetarea și tânjirea
Sfatul meu este acesta: în toate rugăciunile din odăița ta[1], însetează și tânjește după părtășia cu Dumnezeu. În toate meditațiile tale personale, nu te mulțumi cu nimic mai prejos de părtășia cu Dumnezeu, cu nimic mai prejos de bucuria dulce și spirituală a lui Dumnezeu (Cânt. 3:1-3; Ps. 73:28). „Un lucru cer de la Domnul, […]
Părtășia cu Hristos
Părtășia pe care sfinții o au cu Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, Domnul nostru, este părtășia cu El ca Mijlocitor.[1] În slujirea aceasta de Mijlocitor, Hristos S-a supus de dragul nostru, fiind „născut din femeie, născut sub Lege, ca să îi răscumpere pe cei ce erau sub Lege, ca să căpătăm înfierea” (Gal. 4:4-5). Scriptura […]
Obținerea și păstrarea
„Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții” (1 Ioan 1:7). Modalitățile obținerii acestei părtășii… trebuie să fie cele pe care Dumnezeu însuși le-a rânduit, principalele fiind Isus Hristos însuși și Duhul Sfânt. 1. Prin Isus Hristos, care a fost simbolizat în acest sens de scara […]
Părtășia cu Tatăl
Principala modalitate în care sfinții au părtășie cu Tatăl este dragostea – dragostea liberă, nemeritată și veșnică. Este dragostea pe care Tatăl o revarsă asupra sfinților. Sfinții sunt chemați să Îl vadă pe Dumnezeu ca plin de dragoste față de ei. Ei trebuie să Îl primească drept Acela care îi iubește și să fie plini […]
Să mâncăm și să ne veselim
„Să mâncăm și să ne veselim” (Luca 15:23). Cu siguranță că aceasta denotă acea părtășie și comuniune suavă pe care fiecare credincios o are cu Dumnezeu, când se apropie de El în Isus Hristos, sau acea bucurie și acea mângâiere când vine pentru prima dată acasă, adică atunci când este convertit. El primește apoi cea […]
Unde începe viața spirituală?
„Sufletul meu Te dorește noaptea, și duhul meu Te caută [devreme] înlăuntrul meu” (Isaia 26:9). În copiii lui Dumnezeu există un principiu al părtășiei cu El. Aici este locul unde începe viața lor spirituală. „Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu” (Luca 15:18) a fost felul în care fiul risipitor a fost restaurat […]
Ce este părtășia cu Dumnezeu?
„Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții” (1 Ioan 1:7). Tema pe care urmează să o analizez este cea a părtășiei[1] cu Dumnezeu – cum să o avem și cum să o păstrăm într-un fel consecvent, atât cât suntem în stare în această lume… Subiectul […]
Creșterea copiilor spre slava lui Dumnezeu
„Ia copilul acesta, alăptează-mi-l, și îți voi plăti” (Exod 2:9). Aceste cuvinte i-au fost adresate mamei lui Moise de către fiica lui Faraon. Nu este necesar să vă informez care au fost circumstanțele în care au fost spuse aceste cuvinte. Nu trebuie să vi se spună că, la scurt timp după nașterea acestui viitor lider […]
O oportunitate unică de mărturie înaintea lumii
Apostolul ne reamintește că, într-o vreme de apostazie, a spurcăciunii grosolane și a ateismului, când înseși temeliile se clatină, una dintre cele mai izbitoare manifestări ale nelegiuirii este „neascultarea de părinți” (2Tim. 3:2)… Oare când vor învăța și vor conștientiza autoritățile civile că există o legătură indisolubilă între neevlavie și lipsa moralității și a comportamentului […]
Suspinele părinților pentru copiii lor necredincioși
Mă voi adresa acum acelor părinți care trec prin această suferință de a avea copii necredincioși, și vreau să îi sfătuiesc cum să o suporte, folosindu-mă de opt îndemnuri. 1) Urâți ca pe un mare păcat să vă lăsați învinși de această suferință, adică fie să nu vă mai faceți datoria sau să vă cufundați […]
Drama de a avea copii necredincioși
„Un fiu nebun îi aduce necaz tatălui său și amărăciune celei ce l-a născut” (Prov. 17:25). Este o nenorocire foarte mare ca părinții evlavioși să aibă copii răi și necredincioși. Versetul nostru spune că „un fiu nebun îi aduce necaz tatălui său, și amărăciune celei ce l-a născut” (Prov. 17:25). Având același sens, un alt […]
Principalele obstacole în creșterea copiilor pentru Hristos
Este o realitate tristă că, în multe cazuri, mijloacele folosite de părinții creștini spre binele spiritual al copiilor lor nu au succes, lucru probat, mă tem, de o mulțime de dovezi. Nu vorbesc aici despre acele familii – și există oare așa ceva? – în care abia de se pot observa cele mai firave semne […]

























